Pelerinaj „Dialoguri studențești” în Călimani, Suceava

Arhiepiscopia Iașilor Martie 20, 2018   Autor: Flavius Popa

Mai multe detalii cu privire la excursia ASCOR ne-a oferit Grigorie Moldoveanul, membru în cadrul asociației ieșene: „Tinerii din grupul «Dialoguri studențești» al ASCOR Iași au programat o excursie, astfel noi ne-am dorit să escaladăm Călimanii și să petrecem două zile la Schitul „Sfinții 12 Apostoli” din masivul sucevean. Fiecare drumeție oferă celor ce îndrăznesc, iar cei ce își părăsesc casele pentru o zi sau două, pornesc cu așteptări. De data aceasta așteptările noastre, ale studenților ieșeni, au fost cu mult depășite. Am trăi două zile de parcă au fost două săptămâni, am trăit împreună momente de neuitat, a fost un mod de a ne cunoaște și de a primi binecuvântare. La schitul din munți, părinții ne-au primit ca pe copiii lor, cu fața senina, cu bucuria celor ce așteaptă oaspeți de multă vreme și de departe. Ne-am bucurat să îi vedem chiar dacă a fost pentru prima oară. Masa întinsă și ceaiul cu fructe de pădure au venit ca un balsam după 3 ore de urcat printr-o zăpadă ce atingea pe alocuri un metru și jumătate. La vremea cuvenită ne-am alăturat programului de rugăciune al obștei. Ore de liniște, de meditație și de încercare a unui dialog cu Dumnezeu. Am avut ocazia să ne rupem de cromatica și zgomotele orașului.  După slujbă, i-am ajutat pe părinți la diferite treburi gospodărești. Duminică am participat la Sfânta Liturghie, am luat masa de prânz și am avut câteva dialoguri cu părinții. Mă bucur pentru tot ce este frumos și ce începe cu Dumnezeu și se încheie cu Dumnezeu.” (Flavius Popa, Grigorie Moldoveanu – ASCOR Iași)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri