Centrul pentru persoane vârstnice al Protopopiatului Iași II, închinat Sfântului Iosif cel Milostiv, a fost sfințit

Arhiepiscopia Iașilor Ianuarie 25, 2021   Autor: Flavius Popa

Părintele Mitropolit Teofan a sfințit luni dimineață sediul Centrului de zi de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” din cadrul Protopopiatului Iași II. La eveniment au mai participat părintele Marius Daniel Profir, protopopul Protoieriei Iași II, părintele Vilie Doroșincă, fost protopop, părintele Mihai Doroșincă, directorul Fundației „Solidaritate și Speranță” Iași, părintele Nicolae Dorneanu de la Parohia „Sfânta Mahramă a Domnului” Iași, ostenitorii așezământului și beneficiarii serviciilor sociale.

După slujba de binecuvântare, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a ținut un scurt cuvânt de felicitare: „Dăm slavă lui Dumnezeu pentru acest loc, care a fost, este și va fi un loc de întâlnire pentru oameni. Ar trebui să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest lucru minunat, că ne oferă uneori șansa, binecuvântarea de a fi împreună cu cei aflați în nevoie. Sfântul Prooroc David spune «Fericit cel care caută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul».  În același psalm, Sfântul Prooroc David mărturisește cum se arată ziua cea rea. Este ziua când boala se apropie de om și când apar vrăjmășii în viața omului. Acela care se ocupă de sărac și de sărman, în ziua cea rea, îl va izbăvi pe el Domnul. Apropierea de bătrâni înseamnă un gând de recunoștință din partea lor către Dumnezeu, atât cât trăiesc aici, dar își vor aduce aminte și când vor fi în veșnicie”.

„În această zi binecuvântată, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a venit la centru și a săvârșit, împreună cu un sobor restrâns de preoți, slujba de sfințire a așezământului social. Centrul de zi a fost înființat în data de 21 septembrie 2019, cu binecuvântarea IPS Teofan, printr-un proiect finanțat cu fonduri europene: Respect bătrânii – Reducerea Excluziunii Sociale prin promovarea și eficientizarea calității vieții adresat bătrânilor din localitățile Văratec, județul Neamț și Iași, județul Iași. Prin acest proiect au fost înființare patru centre de zi, trei în municipiul Iași și unul la Mănăstirea Văratec din județul Neamț. Așezământul are un număr de 28 de beneficiari, cu vârste de peste 65 de ani, care au venituri reduse. Proiectul se desfășoară pentru o perioadă de doi ani, după care, protopopiatul va asigura sustenabilitatea programului pentru următoarele șase luni”, ne-a declarat părintele Marius Daniel Profir, protoiereul Protopopiatului Iași II.

Misiunea Centrului de Zi de Asistență și Recuperare „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” este de a preveni excluziunea socială și marginalizarea persoanelor vârstnice din municipiul Iași, aflate în situații de risc, prin asigurarea pe parcursul zilei a unor activități de socializare, recreere și petrecere a timpului liber, consiliere socială, suport emoțional, consiliere psihologică, servicii de recuperare medicală, ș.a. Toate aceste servicii sunt oferite în mod gratuit în urma unei evaluării sociale.

Mâine, 26 ianuarie, când Biserica noastră face pomenirea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, în Sala „Sinaxar” din cadrul Muzeului Mitropolitan va avea loc conferința „Asistența Socială în vremea Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv”, moderată de către pr. protopop Marius Daniel Profir. Invitații evenimentului sunt pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași și pr. prof. univ. dr. Vasile Nechita de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța. Conferința va fi urmată de lansarea cărții „Slujirea misionară și filantropică a Sfântului Mitropolit Iosif Naniescu cel Milostiv la sfârșitul secolului al XIX-lea – Un secol al ateismului” a părintelui arhim. Dosoftei Șcheul.

Miercuri, 27 ianuarie, beneficiarii serviciilor sociale vor participa la un concurs privind viața sfântului ierarh al Moldovei. Zilele dedicate Sfântului Iosif se vor încheia cu o nouă întâlnire duhovnicească în Sala „Sinaxar”, unde părintele protosinghel Iustin Neagu de la Spitalul Socola din Iași va vorbi despre „Viața în Hristos: de la tristețea singurătății la bucuria comuniunii”. (Flavius Popa, Ionela Abunei)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri